Theodoros

O scriitură unică la nivel mondial.

N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală). Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.

Într-o formă cu mult mai energică, mai nesăbuită și mai tumultuoasă decât „biata mea cumințenie”, pot zice și eu că în cele din urmă „Theodoros c’est moi”. Altfel, nu cred că aș fi scris cartea vieții sale

„Theodoros” este tot ce a scris Cărtărescu mai bun de la „Levantul” încoace sau măcar de la primul volum din „Orbitor” încoace. El evidențiază virtuozitatea de limbaj a autorului și naturalețea stilului

Noul roman al lui Mircea Cărtărescu, Theodoros, este unul genofag. Termenul îi aparține lui Bahtin și vizează capacitatea romanului de a asimila diversele genuri sau specii literare, cu precădere cel al povestirii. Astfel, și romanul acesta este o saga balcanico-africană, în care se întrepătrund povești despre trădări sau întâlniri de taină, despre întâmplări biblice care acoperă un areal geografic vast, despre o întreagă topografie exotică, decantată în formule poetice sau ezoterice, despre călătorii reale sau magice, care, prin culoarea locală și prin spiritul aventurii, amintesc de universurile unor Cervantes, Defoe sau Tournier. Așa cum evenimentele par desprinse, prin amestecul de exotism și insolit, din scrierile unui Saramago. Aici mă gândesc la Călătoria elefantului sau la Memorialul mănăstirii.